Misiune prin cântec și pictură în comuna Șcheia din județul Iași

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 21, 2017

Manifestările au început la Căminul Cultural Șcheia printr-un concert de muzică religioasă și folclorică susținut de grupuri de copii din satele comunei Șcheia, coordonați de domnul profesor Constantin Baciu, dar și de corul de copii al Parohiei „Sfântul Nicolae” din satul Bâcu-Ipatele condus de pr. Marius Nica. Această parte a programului a avut-o ca invitat special pe cunoscuta interpretă de pricesne și colinde, Teodora Păunescu Țucă. Ea a susținut un program alcătuit din câteva pricesne și balada Sfântului Constantin Brâncoveanul, interpretate cu o sensibilitate deosebită care s-a întipărit în sufletele celor prezenți. În finalul concertului, părintele protopop Mihail Roșu a ținut un profund cuvânt de învățătură în care, plecând de la textele cântărilor interpretate în cadrul programului, a evidențiat importanța acestei activități cultural-religioase pentru formarea tinerilor în duhul credinței creștin ortodoxe, dar și pentru redescoperirea și promovarea valorilor neamului nostru.

Programul a continuat la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălăuță” din localitate cu vernisarea celei de a doua expoziții a Cercului de estetică și iconografie „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, coordonat de doamna Aurelia Carabineru. La început, doamna Carabineru a făcut o scurtă prezentare a  lucrărilor expuse, dar și a valorilor pe care se străduiește să le insufle copiilor prin această activitate. Au urmat câteva luări de cuvânt dintre care menționăm pe cea a părintelui protopop Mihail Roșu, care a explicat semnificațiile icoanei în teologia creștin ortodoxă, pe cea a criticului de artă prof. dr. Maria Boz, care a  făcut o analiză tehnică a lucrărilor expuse, dar și pe cea a domnului profesor Mihai Nastasă care, prin câteva versuri personale, a evidențiat importanța implicării intelectualilor în viața comunității.

În final s-au adus mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în susținerea constantă a Atelierului de estetică și iconografie, precum și în organizarea concertului și expoziției de icoane, fiind menționați, în mod deosebit, doamna Aurelia Carabineru, coordonatoarea Atelierului de estetică și iconografie, doamna Loredana Nastasă, directorul Liceului „Nicolae Bălăuță” Șcheia, domnul Dănuț Ababei, primarul comunei Șcheia, domnul Virgil Borș, viceprimarul comunei Șcheia, precum și preoții din parohiile comunei.

Ambele manifestări reprezintă o dovadă concretă că, atunci când toate instituțiile locale colaborează în mod onest și responsabil, se poate depăși orice obstacol și se pot realiza lucruri deosebite care să contribuie eficient la înrădăcinarea tinerilor în valorile Bisericii și neamului din care fac parte. (Pr. Petrică Pîrlea, Parohia „Sfântul Proroc Ilie” Satu Nou-Șcheia)

 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri